Auditude
Ultima actualizare: 22 octombrie 2012
Platforma Adobe® Auditude® este utilizată de companiile care doresc să ofere conținut și publicitate relevantă în materialele video pe care le urmăriți pe web.
Ce tip de informații colectează Adobe atunci când o companie utilizează Adobe Auditude?
Cum sunt utilizate informațiile colectate?
Adobe Auditude utilizează module cookie și tehnologii similare?
Ce tip de informații colectează Adobe atunci când o companie utilizează Adobe Auditude?
Când o companie utilizează Adobe Auditude, comunică Adobe ce tip de informații ar dori să colectăm cu privire la materialele video pe care vi le furnizează. Exemple de tip de informații pe care o companie poate solicita Adobe să le colecteze:
- browserul web utilizat pentru vizualizarea materialului video;
- sistemul de operare al dispozitivului pe care este vizualizat materialul video;
- furnizorul serviciului de internet utilizat pentru vizualizarea materialului video;
- adresa dumneavoastră IP, pe care Adobe o poate utiliza pentru a deduce amplasarea dumneavoastră aproximativă (la nivel regional, de stat sau oraș — nu amplasarea dumneavoastră exactă în timp real);
- URL-ul paginii de internet care conține materialul video;
- descrierea paginii web care a inclus materialul video (cum ar fi un articol de știri pe care îl citiți);
- pagina web de referință, motorul de căutare sau interogarea de căutare care v-a condus la pagina cu materialul video;
- dacă materialul video a fost vizualizat sau s-a interacționat cu el în vreun fel;
- dacă s-a dat clic pe o reclamă din materialul video sau a condus la achiziționarea produsului căruia i se face reclamă.
Adobe colectează și stochează aceste informații în numele și la solicitarea companiei care utilizează Auditude. Niciuna dintre informațiile colectate nu vă identifică în mod personal sau nu vă localizează cu precizie.
Cum sunt utilizate informațiile colectate?
Compania care utilizează Adobe Auditude poate colecta informații în mai multe scopuri, cum ar fi pentru a-și îmbunătăți materialele video, a face materialele video mai ușor de găsit sau pentru a include reclame mai angajante în materialele video.
Informațiile colectate de Adobe aparțin companiei care utilizează Auditude, nu companiei Adobe. Adobe utilizează aceste informații doar în modul în care este permis într-un contract încheiat între Adobe și companie pentru furnizarea de servicii companiei respective. Pentru a afla mai multe despre modul în care aceste informații pot fi utilizate de respectiva companie, consultați politica de confidențialitate a site-ului care utilizează platforma Auditude. Rețineți că, uneori, companiile care utilizează Adobe Auditude pot permite Adobe să acceseze și să distribuie informațiile „agregate” colectate de Adobe pentru a furniza informații statistice sau studii de piață. Informațiile agregate sunt anonime și nu identifică persoane. De exemplu,
Adobe poate publica rapoarte care arată ce browsere sau sisteme de operare sunt utilizate pentru a accesa site-urile web ale companiilor care utilizează Auditude.
Distribuie Adobe vreuna dintre informațiile pe care le colectează atunci când este utilizat Adobe Auditude?
Adobe nu distribuie informațiile colectate pentru companiile care utilizează Adobe Auditude nimănui altcuiva decât în conformitate cu descrierea din Politica de confidențialitate Adobe sau la solicitarea companiei care utilizează Auditude. Consultați politica de confidențialitate de pe site-ul care conține materialul video pentru mai multe informații cu privire la posibilitatea ca respectiva companie să solicite Adobe să distribuie aceste informații.
Adobe Auditude utilizează module cookie și tehnologii similare?
Adobe Auditude utilizează module cookie și tehnologii similare pentru a ajuta la îmbunătățirea conținutului video furnizat de Auditude. De exemplu, Auditude utilizează module cookie pentru a înțelege atât materialele video pe care le vedeți, cât și părțile din pagina web a companiei cu care interacționați. Companiile utilizează aceste informații pentru a vă furniza conținut video relevant pentru pagina web pe care o vizitați. Modulele cookie pot fi utilizate, de asemenea, pentru a ne asigura că nu continuați să vedeți aceleași reclame în mod repetat și pentru a stabili eficiența reclamelor în materiale video – de exemplu, dacă multe persoane dau clic pe o anumită reclamă.
Aflați mai multe despre cum să controlați utilizarea modulelor cookie.